Locuri neobișnuite în care te poate fura somnul – HypnoX
Locuri neobișnuite în care te poate fura somnul

Fiecare dintre noi poate a ațipit în momente nepotrivite. Când oboseala își spune cuvântul, uneori poți adormi în cele mai neobișnuite locuri. Am făcut un mini-sondaj și am aflat pe unde mai ațipesc oamenii.

 

Am adormit în pom în timp ce culegeau visine. Eram prea obosită și nici nu știu când am adormit. Ceilalți care erau cu mine au început să râdă, iar eu m-am trezit și am întrebat de ce râdeți, iar ei mi-au răspuns: „Cum să dormi în pom?”

 

Am adormit în mașină în fund prin Italia, la semafor atârnam în centură. Toți se uitau la mine cum dorm! În dreapta, nu la volan.

 

Cel mai ciudat loc în care am dormit a fost la țară, pentru că eram prea mulți și nu mai aveam loc în casă unde să  dormim. Așa că cel mai bun loc a fost într-o mare de fân.

 

Am adormit pe scaun la pescuit. 

 

Când am fost în vizită la niște musafiri, direct la masa pusă de către aceștia.

 

Am adormit în tramvai și m-am trezit în depou…. am adormit în cadă… dar cel mai tare a fost când eram mică și am adormit într-o cușcă de câine pe care tocmai o făcuse unchiul meu și pusese paie și o pătură moale pentru un cățeluș mic pe care tocmai îl luase… eu dormeam și cățelul mă lingea pe mânuțe!

 

Am adormit la munte pe iarbă pe un cojoc lățos de cioban.

 

Am dormit pe balcon la o petrecere. Nu aveam paturi libere.

 

Pe prispa casei bunicilor mei de la țară, când toată noaptea mi-au cântat greierii și alta dată am dormit în vârful muntelui la cabana Diham, unde am tras o frică soră cu moartea și simțeam cum aud pași de sălbăticiuni. Dar la final a fost frumos.

 

Am dormit pe „cuptior”, undeva, în județul Botoșani. A fost cald și bine!

 

Am dormit în padure, rezemată de un copac. În adolescență, am mers cu prietenii la un picnic, iar când a venit seara, în loc să plecăm acasă am făcut pe curajoșii și am zis să rămânem toată noaptea acolo. Toată noaptea am văzut numai stafii și umbre, iar spre dimineață am adormit cu capul rezemat de un copac.

 

Într-o stână părăsită. Era toamna tarziu și ne-am rătăcit în munți. Peisajul era feeric, dar începuseră deja să iasă din pădure vulpi, iepuri și veverițe și ne-am băgat în stână ca într-o cetate de scăpare. Din păcate, nu am avut cu ce aprinde focul și ne-am înghesuit unii în alții să ne încălzim până dimineața.

 

La o nuntă. În jur de 2 noaptea mă luase cu somn și am pus capul pe masa să mă relaxez puțin. M-am trezit dimineața, după ce au plecat toți și erau niște doamne ce făceau curat.

 

Pentru a te odihni bine noaptea, să nu mai adormi în timpul zilei prin tot felul de locuri, poți încerca un supliment alimentar cu ingrediente naturale – Hypnox® DuoMAX. Nu creează dependență și poate fi luat la nevoie sau pe termen lung. Îl poți comanda online de aici. 


Foto: pexels.com